Calliope’s Weblog

Computerul este un calculator electronic digital, modular şi extensibil. Un computer, numit şi calculator, calculator electronic sau ordinator, este o maşină de prelucrat date şi informaţii conform unei liste de instrucţiuni numită program. Calculatoarele care sînt programabile liber şi pot, cel puţin în principiu, prelucra orice fel de date/informaţii se numesc universale (engleză: general purpose, pentru scopuri generale).

Computerele actuale nu sînt doar maşini de prelucrat informaţii, ci şi dispozitive care facilitează comunicarea respectivelor informaţii între doi sau mai mulţi utilizatori, de exemplu sub formă de numere, text, imagini, sunet sau video.

Computerele de astăzi vin în forme şi prezentări diverse. Probabil cel mai familiar este computerul personal şi varianta sa portabilă, laptop -ul sau notebook -ul. Însă cea mai răspîndită formă este acea a computerului integrat (embedded) – înglobat complet în dispozitivul pe care îl conduce. Multe maşini, de la avioanele de luptă pînă la aparatele foto digitale, sînt controlate de computere integrate.

Dispozitive de stocare

Stocare pe carton : – cartele perforate

Stocare pe bandă: –bandă de hârtie

-bandă magnetică

Stocare pe disc: –gramofon

-dischetă (floppy), sau disc ZIP

-holografica

-optica (cd, dvd, blue-ray)

-minidisc

-hard-disk

Memorii flash (bazate pe semiconductori) : –Stick-uri usb

– Carduri

– xD

– MMC

– CompactFlash

– Secure Digital

– Sony Memory Stick

– discuri solid state

Stocare pe carton:

Cartele perforate– Primul care a utilizat cartele perforate la calcule a fost americanul Herman Hollerith, care lucra la Departamentul de Recensaminte din SUA. Hollerith a grăbit mult o parte a muncii de sortare şi de numărare la recensământul din 1890, prin utilizarea unor diagrame din găuri pentru a reprezenta răspunsurile la întrebări. Cartelele treceau repede prin maşini şi diagramele de gări erau verificate de perii de sârmă aflate în toate pozitiile posibile ale găurilor. O gaură lasa o perie să atingă pe cealaltă parte un cilindru metalic, închizând astfel un circuit electric. Semnalele electrice rezultate acţionau dispozitive care desluşeau şi înregistrau informaţia. Maşinile lui Hollerith sortau şi numarau informaţii atât de repede, încât au fost larg utilizate în birouri şi industrie, unde se prelucrau cantităţi mari de informaţie. În 1896, Hollerith a înfiinţat Compania Masinilor de Tabelat, mai târziu parte a IBM – unul dintre cei mai mari producători de calculatoare electronice din lume.

Stocare pe bandă:

Bandă de hârtie- Dintre dispozitivele periferice de intrare mai vechi amintim: cititorul de cartele – cartela era un suport din hârtie mai rigidã, cititorul de bandã de hârtie – informatiile se înregistrau pe bandã prin perforaţii, unitatea de bandã magneticã – dispozitiv de intrare-ieşire care prelucra o bandã magneticã asemãnãtoare celei de magnetofon, dar de dimensiuni mai mari, unitatea de disc magnetic – un volum de disc magnetic era format din mai multe discuri suprapuse, între care se putea deplasa dispozitivul de citire-scriere al unitãtii (cap de citire-scriere), casetofonul (mai ales pentru calculatoare personale familiale), terminalele de teletransmisie – dispozitiv de intrare-iesire pentru minicalculatoare. Pianola, inventată de Edwin S. Votey în SUA în anul 1895 este un automat ce se prezintă sub forma unui dispozitiv exterior, ataşat pianului sau montat în interiorul pianului. Aceste automate redau muzica dupa înregistrările realizate pe benzi (role) de hârtie, perforate. Pianolele pot fi mecanice sau electrice.

Banda magnetică. În decembrie 1952 Corporaţia Industrial Business Machine, pe scurt IBM, a prezentat publicului o generaţie complet nouă de „maşini de birou“. De fapt nu era vorba despre maşini de scris, ci de aşa-numiţii suporţi magnetici care erau capabili de a stoca digital informaţiile pe un mediu folosit până atunci numai pentru înregistrările semnalelor audio. Acest mediu era prima bandă magnetică ce putea fi comercializată. Fusese dezvoltată de firma americană 3M (astăzi departamentul respectiv face parte din Imation) , cunoscută la nivel global datorită benzilor sale de sunet. Pornind de la experienţa în producţia benzilor de sunet, 3M începea deja în 1947 să dezvolte un mediu magnetic de înmagazinare, care să înregistreze informaţiile în formă digitală. Prin acesta trebuia pus la dispoziţie un mediu care să înlocuiască modelul obişnuit de stocare cu cartelă perforată.

Stocare pe disc:

Gramofon- În 1886, Emil Berliner îşi începe lucrul la aparatul său, denumit mai târziu gramofon. Pe 4 mai 1887 încearcă să obţină un brevet de invenţie pentru un procedeu prin care vibraţiile imprimate orizontal pe un disc înnegrit de fum erau copiate fotografic şi gravate într-un disc similar, dintr-un material rezistent. Mai târziu, Berliner obţine o patentă pentru un alt procedeu de producţie al discurilor sonore. De această dată, vibraţiile erau trasate pe un disc de sticlă înegrită cu fum, care folosea mai apoi ca matriţă pentru imprimarea fotografică a unui disc de zinc sau cupru. Şanţurile erau obţinute mai apoi prin corodare cu acid. Primul său disc de zinc se păstrează astăzi la Institutul Smithsonian şi este datat 26 iulie 1887. În iulie 1889 Berliner reuşeşte să producă în masă discuri de cauciuc tare, care erau presate după o matriţă de zinc.

Discheta (floppy-disk) sau disc ZIP – este un dipozitiv de memorie externă pentru stocarea de date pe un disc magnetic flexibil care poate fi transportat şi pe alte computere. La ora actuală discheta este cel mai mic dar şi cel mai lent mediu de stocare. Este compusă dintr-un mic disc magnetic din plastic subţire (fexibil), acoperit cu un strat de substanta cu proprietati magnetice, pe care se pot inregistra date prin tehnologia specifică înregistrărilor magnetice. Ca să poată fi folosite dischetele pe computer, acesta trebuie să aibă o unitate de discheta (floppy-disk drive sau FDD). Volumul de date care poate fi înregistrat pe o dischetă este relativ mic în comparaţie cu alte dispozitive de stocare (1.44 Mb, pe dischete de 3.5 inci), dar discheta este folosită încă în transferul de fişiere de la un computer la altul şi în stocarea volumelor mici de date.

Holografica – Mediile de stocare holografice şi-au făcut apariţia sub forma de prototipuri, când Inphase Technologies a lansat primul exemplu al unei unităţi de stocare de acest tip. Modelul reprezinta fundatia unei serii denumite Tapestry, ale carei produse vor permite scrierea între 200 GB si 1,6 TB (terra-bytes) pe un singur disc. La baza tehnologiei de stocare stă un fotopolimer WORM dezvoltat de Inphase.

Disc optic (cd, dvd, blue-ray): CD– Principalele caracteristici de performanţă ale unităţilor de CD sunt: a) capacitatea de stocare de 650, 700 sau chiar de 800 sau 900 MO, fiind superioară floppy- discului, b) timpul de acces reprezintă durata de timp ce se consumă din momentul emiterii unei cereri de citire sau scriere şi până în momentul când începe efectiv operaţia respectivă. Acest parametru se măsoară în milisecunde şi este mai mare ca la hard-disc, fiind cuprins, în medie, între 60 milisecunde şi 120 milisecunde, c)rata de transfer, d) viteza de lucru.

DVD-ul (în engleză Digital Video Disc sau Digital Versatile Disc) este un mediu de stocare optic care vine ca succesor al CD-ului, cu o capacitate de aproape 7 ori mai mare, însă cu un mod diferit de scriere a informaţiei pe disc.

Discul Blu-ray (numit şi BD, din engleză Blu-ray Disc) este un tip de disc optic de mare densitate folosit pentru stocarea de date digitale, în special înregistrări video de înaltă definiţie. Numele Blu-ray sugerează culoarea albastru-violet a razei laser cu care se fac citirea şi scrierea acestui tip de disc. Din cauza lungimii de unda relativ mici (405 nm), un disc Blu-ray poate conţine o cantitate de informaţii substanţial mai mare decât unul de tip DVD, care foloseşte un laser de culoare roşie de 650 nm. Astfel, un disc Blu-ray poate să conţină 25 GB pe fiecare strat, de peste 5 ori mai mult decât DVD-urile cu un strat care pot stoca doar 4,7 GB; iar discurile Blu-ray cu două straturi (50 GB) pot stoca de aproape 6 ori mai multe date decât un DVD cu dublu strat (8,5 GB).

Minidisc

Hard-disk (HDD) este un dispozitiv electronic-mecanic pentru stocarea non-volatilă a datelor. Stocarea se face pe o suprafaţă magnetică dispusă sub forma unor platane rotunde metalice inflexibile (dure). În general hard discurile sunt utilizate ca suport de stocare extern principal pentru calculatoare personale, dar şi pentru anumite aparate electronice (DVD playere şi recordere, MP3 playere).

Memorii flash (bazate pe semiconductori) :

Memorie electronică, de calculator (sau alt aparat), nevolatilă (în care datele persistă şi fără alimentare cu energie electrică), şi care la nevoie poate fi ştearsă şi reprogramată (reîncărcată cu date). “Flash” mai desemnează şi tehnologia folosită la fabricarea memoriilor de acest tip.

-Stick-uri usb-

– Carduri